07 Cortina

Piesa e interesanta, geniala pe alocuri.
Aplauzi.
Ai locuri bune, in fata, pe mijloc, dar nu prea in fata ca sa nu pierzi din miscari.
Finalul e apoteotic.
Aplauzi frenetic.
Extraordinar!

Si cortina cade. Cade de tot. Devine o bucata de material nefolositor, adunat morman pe scena. Si vezi actorii obositi cum isi dau jos mastile.

Vezi chelia junelui prim si genele false ale primadonei. Vezi cei 40 de ani ce se ascundeau in spatele buclelor blonde. Vezi ura din ochii actritei experimentate cand se uita inspre viitoarea inlocuitoare atat de tanara. Vezi cat de neinteresanti sunt toti fara spectacolul de lumini cu care se inconjoara. Vezi totul clar si atunci observi figurantul din colt. E la fel ca in piesa. Zambeste cald si viu si hainele de strada nu il schimba in nimic nou. Iese din scena la fel cum a intrat: real.

Pe jumatate dezamagit, te ridici sa pleci. Iesi pe usa si iti dai seama ca locul mastilor e in teatru si nici una dintre ele nu are ce cauta pe strazi.

06 Farfurii

Bunica avea multe farfurii desperecheate, nici un set intreg. Mereu radea si spunea ca e aiurita si pe un bol mai aparea o ciobitura.

Multa lume mi-a spus ca seman cu bunica: cum ma misc, cum vorbesc, cum rad.
Singura mi-am dat seama ca tot ca si ea sunt aiurita, neatenta la lucruri si uneori repezita. Era modul ei de a se copilari pe langa doi nepoti. Era modul ei de a ne face sa ne aduce aminte mai tarziu ca lucrurile nu conteaza.

Astazi, spaland vesela cu nervi, pentru prima data m-am intrebat daca bunica mea a spart atatea siruri de vase din aiureala sau existau multi nervi in corpul ei puternic, multe ganduri negre si grele care dispareau cu fiecare farfurie sparta, cu fiecare cana crapata, ca pentru noi sa fie mereu bunica ce ne-a umplut sufletul.

Cert e ca pe bunica nu am vazut-o plangand niciodata.