12 Nebunul

Nebunul avea ochii albastrii si barba extrem de alba si ma intreba neincetat si nedumerit de iesirea din labirintul de coridoare goale si strazi fara nume si numar.
Avea mainile stranse pe gramada lui de lucruri valoroase: 15 amintiri amestecate, 5 ganduri clare si un vocabular din mai multe limbi.
Poate fusese profesor sau constructor de aeronave sau visator, dar acum ochii ii erau tulburi si doar din cand in cand privirea i se lumina intr-o fraza curata.
M-a urmat ca un copil pana am gasit, nu o iesire din labirint, ci un loc in care se putea respira. Am vrut sa-l bat pe umar inainte sa plec si m-am oprit la jumatatea gestului, cred ca mi-a fost frica sa nu iau din nebunia lui sau poate din claritate...

A judeca. A accepta

Toti avem tendinta sa judecam, mai mult sau mai putin aspru. Ne judecam pe noi, ii judecam pe altii, judecam lumea in care traim. Ne suparam pe actiunile altora, care nu au fost in concordanta cu sistemul nostru de valori. Uitam ca diferentele dintre oameni sunt mari, si potrivirile vor fi intre 0 si 99% si e clar ca nu avem cum sa ne intelegem toti.
La baza toti suntem buni, intr-un fel sau altul, chiar daca actiunile noastre nu sunt mereu asa. Actiunile noastre nasc reactiuni, mai mici, mai puternice, de toate naturile. Alegerile noastre care au legatura cu oamenii sunt cat se poate de personale si orice decizie am lua acest lucru nu face persoana cealalta mai mult sau mai putin ok, ci doar mai mult sau mai putin potrivita, la un anumit moment, cu noi.

Eu inca invat sa accept si functioneaza. Sunt mai calma si ma deranjeaza din ce in ce mai putin actiunile celor din jur. Alegerea mea este ca, dupa o perioada in care, din motive personale, nu am simtit nevoia sa comunic am reinceput sa o fac. Am reinvatat sa spun scurt si la obiect ce vreau, fara nervi, fara angoase.
Asta nu inseamna ca nu o sa mai judec niciodata pe nimeni, doar ca voi judeca inainte sa judec.
Asta nu inseamna ca sunt zen :) , voi face greseli, doar ca tind catre o stare de bine si vreau sa cred ca totul se intampla cu un anumit motiv.

Oricum suntem responsabili de propriul nostru confort, de orice natura ar fi el.

11 Intoarcere la...

Simti greutatea urcusului si cum aerul se rarefiaza? Mainile iti devin usoare si picioarele grele. Respiratia o ia razna si gatul iti arde si muschii pulpelor se incoarda. Toate insectele ti se incurca in par si libelule apar de nicaieri, pentru ca mai ai pana la primul izvor. Buzele iti sunt uscate si atunci cand o gasesti tratezi apa ca pe o minune rece, care iti ingheata dintii.
Talpile dor de la dalele de piatra ce se transforma in pamant alunecos si apoi in iarba care te primeste de parca acela e locul tuturor dintotdeauna. Ultima urma de oras e acoperit de mesteceni albi, plini de vant. Fata iti arde de soare si doar daca ridici mana simti racoarea.
E liniste, liniste de lipsa de zgomot de masini si masinarii si masinatiuni.
Simturile iti revin la un normal care ai uitat ca e normal. Ai uitat cum suna unele lucruri, cum miroase aerul acesta, cum se vad culorile si ca totul e uneori atat de simplu ca dorinta de a urca pana cand nu-ti mai simti corpul ca al tau, pentru ca zborul e cu atat mai placut cu cat esti mai sus.

10 Coincidente

Tu intrii in sufletul meu cu chipul pe care ti-l dau eu si te transform si ma transformi de parca am fi doua bucati de lut incapatante.
Tu intrii in capul meu cu chipul pe care vrei sa il vad eu si te transformi in ce vreau si ma transform in ceea ce doresti.
Tu iesi din sufletul meu cu chipul tau, cel adevarat, cu tot ce n-am vrut sa vad, cu tot ce am ignorat voit sau nevoit si ma transform in ceea ce sunt.
Tu iesi din capul meu cu chipul tau cel adevarat, cu idei la comun, cu vise intersectate, cu dorinte impartasite.

Uneori toate chipurile coincid.

09 Chipuri

Se ridica din pat isi face doua codite si isi da seama ca timpul trece uneori repede alteori ingrozitor de incet.
Isi imprastie "jucariile" in fiecare bucatica de spatiu.
Strange prin camera si le pune pe toate la locul lor.
Isi prinde parul in coc si danseaza in fata oglinzii.
E cald, se bate cu apa si castiga...partial.
Se prabuseste fara suflare in iarba si rade cu toata gura.
Cade plangand in hohote pe pat si are ochii rosii.
E fragila

Se machiaza usor si isi pune o rochie extrem de feminina si zambeste plina de incredere.
Alearga in tenisi pana cand nu o mai tin picioarele.
Pedaleaza, constienta ca barbatii se uita dupa fundul ei.
Plezneste un barbat pentru ca a exagerat.
Exagereaza cu o mana alunecand pe fundul unui barbat.
Isi sustine cauza cu multa hotarare si calm.
Se enerveaza pentru ca nu are argumente.
Da o palma metaforica si trece mai departe.
Se crizeaza si e total incoerenta.
Are nevoie de o imbratisare data cu forta.
Ofera o imbratisare din toata inima.
E buna.

Inventeaza plina de energie, mancaruri noi, vise noi, pozitii noi.
Simte o brusca si enorma lipsa de chef
Ridica in brate un copil.
Nu si-a dorit copii niciodata si nici nu-si va dori.
Ia viata extrem de in serios.
Rade de probleme ca de niste glume
Conduce si stie ca barbatii o vor vedea mereu ca pe un pericol in trafic.
E puternica.

Isi cumpara sutiene dantelate pentru ea, dar in speranta ca le va vedea si altcineva.
Arata bine in camasa lui.
Arata bine si fara camasa lui.
Isi da seama ca nu merita sa mimeze niciodata un orgasm.
Iubeste neconditionat si irational.
Isi gandeste si isi controleaza fiecare pas, fiecare sentiment.
E rea.

Isi frange mainile de nerabdare si nu mai poate astepta.
Are tot timpul din lume si nu se grabeste niciunde.
Ofera un sfat usor.
Accepta un sfat cu greu.
Nu are nici un complex si e stapana pe ea
Aduna oameni in jurul ei.
Alunga pe toata lumea si vrea sa fie singura.
Traieste intens si plin si zgomotos.
Lipsita de sentimente se bucura de liniste.
Isi aduce aminte de probleme si cade.
Si se ridica si invata din fiecare pas... sau nu.
Oricum e una singura.
E o femeie si mai are atatea lucruri de experimentat!

(Multumesc tuturor femeilor pentru inspiratie)

08 Am spus

Ma uit la ea si stiu ca nu va spune, stiu ca imi va da un sfat si va ramane intre noi. Va fi la fel, reciproc.

Ii spun ce am pe suflet, si diplomata ma va intreba ceva, ma va sustine, dar nu va spune, nu sunt chiar sigura ca niciodata, dar nu acum. E indeajuns.

Vorbesc si stiu ca nu se va putea abtine si totusi ii spun, stiu ca nu ma va afecta pe viitor. E doar adevar. Dureros, dar adevar.

Ma uit la el si stiu ca nu va repeta cuvintele nimanui. Stiu atat de sigur incat mi-e inscris in codul genetic. Ii multumesc undeva in interior si imi asez capul pe umarul lui si el ma mangaie usor.

Eu am nevoie sa spun. Acum.. si el asculta. Ma priveste si imi spune, ca sa stiu de la inceput, ca el nu imi va impartasi nimic.

Il privesc plin. Stiu ca va spune, la un anumit moment, asa cum mi-a spus si mie de altii, de altele si cum va spune si altora de mine si vreau sa cred ca nu.

Voi spune despre mine mereu, pana imi va pieri glasul. Nu mai e mult pana atunci.
Am tacut.