Nebunul avea ochii albastrii si barba extrem de alba si ma intreba neincetat si nedumerit de iesirea din labirintul de coridoare goale si strazi fara nume si numar.
Avea mainile stranse pe gramada lui de lucruri valoroase: 15 amintiri amestecate, 5 ganduri clare si un vocabular din mai multe limbi.
Poate fusese profesor sau constructor de aeronave sau visator, dar acum ochii ii erau tulburi si doar din cand in cand privirea i se lumina intr-o fraza curata.
M-a urmat ca un copil pana am gasit, nu o iesire din labirint, ci un loc in care se putea respira. Am vrut sa-l bat pe umar inainte sa plec si m-am oprit la jumatatea gestului, cred ca mi-a fost frica sa nu iau din nebunia lui sau poate din claritate...
