Ieri, dupa multe esecuri in ceea ce priveste teatrul, am nimerit la o piesa excelenta. Nici nu avea cum sa fie altfel, doar daca Horatiu Malaele sau Nicolae Urs ar fi suferit de o amnezie, uitand total ce inseamna sa fi actor.
Inceputul piesei nu te pregateste pentru hohotele de ras care vor urma. Scenele sunt construite in asa fel incat de la zambet sa ajungi la un ras sanatos binefacator. Oricum, succesul se datoreaza si unei traduceri excelente, avand in vedere existenta multor jocuri de cuvinte.
Eu am preferat sa vad comicul scenelor, decat treagicul, desi acesta este imposibil de ignorat in multe cazuri.
E o piesa care te bantuie, multa vreme dupa ce ai parasit sala de spectacole. M-am trezit rememorand replici si mimand miscarea scenica in timp ce mergeam catre casa. Cand m-am trezit din vraja, am surprins priviri ciudate indreptate catre mine. Probabil ca am fost considerata cel putin excentrica.
Daca mai prindeti ocazia mergeti s-o vedeti. E obligatoriu!!! Nu toti avem norocul celor din Bucuresti, unde inca se joaca la Bulandra.
