joi, 30 octombrie 2008

scrisori...

Intre 2 sesiuni de strans dupa mine in casa in care am stat in munchen am gasit postul asta.
Si am inceput sa ma gandesc ca am scris scrisori de dragoste unei singure persoane, sub forma de biletele scurte si amuzante. Am stiut ca o sa arate biletelele mele urmatoarei, pentru ca si mie mi le-a aratat pe ale celorlalte de dinaintea mea si totusi l-am lasat sa le pastreze.

Fiecare barbat care a avut un impact puternic asupra mea, are un acrostih pe undeva printre alte hartii personale. Nu sunt multi si misterul ramane, nu le voi scoate din dosar pt nimeni.

Ma gandeam la concluzia care am tras-o din postul de mai sus: barbatii rad de dragoste si dezvaluie secretele cu o usurinta la fel de mare ca si greutatea cu care o alta persoana le-a scris cuvintele dintr-o scrisoare de dragoste.

Mi-au fost scrise si mie scrisori de dragoste. Nu stiu daca exista o persoana care sa nu aiba asa ceva in cutia cu amintiri. Eu imi pastrez scrisorile de dragoste si nu rad de greselile din ele sau de ce exprima. Le recitesc cand simt ca e necesar. De fiecare data ma socheaza modul in care te vede o alta persoana, mai ales una indragostita. De fiecare data cand termin de citit o astfel de scrisoare imi vine sa ma asez in fata oglinzii si sa ma dezbrac de prejudecati, de orgolii, de nesigurante, de nefericiri, de ganduri negre. Nu e o incercare de crestere a increderii in sine, ci de a avea un moment de claritate, pentru ca, uneori, atunci cand ma uit in oglinda nu ma recunosc.

miercuri, 29 octombrie 2008

Munchen

Am parasit Venetia si nu pot sa spun ca intr-un fel nu-mi pare rau, doar ca avand in vedere ca de la discomfort total am ajuns la comfort perfect nu pot sa fac altceva decat sa ma bucur.
In Venetia patul a fost inconfotabil, spatiul a fost restrans la un minim minimal, mancarea era putina, nu extraordinara, dar scumpa. Acum stau cu o sticla de bere (s-a dus cura mea de detoxifiere a organismului!) in fata unui comp, rontai din bunatatile pregatite de prietenul in a carui apartament stau si ascult radio guerilla pentru un pic de tenta de acasa.
Nu am vazut niciodata un spatiu atat de bine organizat si un tip asa de ordonat in viata mea!
A riscat mult lasandu-si apartamentul pe seama unei dezordonate ca mine! :)
Singurul lucru de care imi pare rau este ca nu stiu daca o sa apuc sa-l vad, el fiind plecat la Paris pana vineri, eu vineri avand ziua de plecare catre Timisoara :(
Cred ca trebuie sa-i las un bilet cel putin la fel de lung cu mi-a lasat el (4 pagini :) )

luni, 27 octombrie 2008

Venetia

Tastez de undeva dintr-o sala de la biennala de la venetia. Simt cateva perechi de ochi care se holbeaza la mine pentru ca destinatia acestui calculator nu era de a imi scrie eu posturile pt blog, dar avand in vedere preturile infernale pt 15 min de net (2-4 euro), trisez!
Ma intorc sambata!
Doamne cat de bine chiulesti de la cursuri cu acordul profilor!

miercuri, 22 octombrie 2008

Cautare

Orasul era o himera... Un joc al mintii...
Am cautat ceva real de care sa ma pot agata. Treceam pe langa oameni fazi, semanand cu o ceata, ascunsi de propriile frici si ganduri negre. O alee de imagini sterse pe langa care imi aluneca privirea. Atunci l-am vazut, cu bratele lui goale, impletite intr-un dans nefiresc, prins intr-o toamna mai tarzie decat toti ceielalti copaci din jurul lui, si mi-am amintit de o plimbare la brat, de cuvinte alunecand usor, de zambete, de idei intelese din priviri. Mi-am amintit de sentimentul rar de a apartine.
Locul meu a ramas acolo si totusi nu l-am mai gasit.

marți, 21 octombrie 2008

Pentru oamenii de care mi-e dor

...si cu care nu am niciodata destul timp sa vorbesc.
Evenimentele acestei luni:
Am fost la Festivalul dramaturgiei Romanesti, care s-a dovedit mai bun decat anul trecut.
Am dansat la concert la Ternipe si la Taraful din Clejani. Am ascultat-o cu placere, dar intr-o atmosfera destul de ciudata, pe Maria Raducanu.


Ternipe - Arva Asszony


Taraful din Clejani - Dumbala dumba


Maria Raducanu - Trei focuri arde pe lume

Am fost la:
  • Deformatii, un spectacol despre fricile trecute, prezente si poate viitoare, scris destul de pueril si neimpresionant
  • Boala familiei M, regia Radu Afrim, care nu se dezminte nici de data asta
  • Poimaine alaltaieri, care m-a impresionat prin creativitatea scenografiei, a costumelor si a firului fiecarei povestiri. Spectatorii au stat pe scena, spectacolul jucandu-se aproape, ceea ce a contat enorm. S-ar putea pune in scena cu succes intr-un club.
  • Portretul Doamnei T, cu Olga Tudorache. Un spectacol care a fost destul de simplist. Impresionant a fost faptul ca actrita are o varsta si un palmares de-a dreptul extraordinare.
Am fost la 2 nunti frumoase. Desi am vazut destul de multi oameni porniti impotriva ideei de nunta, din cauza micilor lururi enervante, inevitabile, mie mi se pare mult mai important ce fel de oameni sunt mirii, invitatii si cum e muzica si nu in ultimul rand ce persoana esti tu, adica dornic(a) sa te simti bine sau sa te lamentezi.
La nunta Adinei a fost foarte bie organizata partea de muzica, asezarea la mese a fost facuta foarte inteligent si am revazut oamenii cu care nu am timp sa ma vad prea des. S-a ras in hohote si s-a dansat pana la epuizare. A fost o combinatie intre o petrecere de gala si vechile noastre iesiri in grup ca sa dansam. A durat mai bine de 12 ore, de la 2-3 dupa-amiaza la 3 si ceva noaptea.
La nunta Andei, m-au distrat nespus nasa si nasul pe care nu-i cunosteam de nici o culoare si in masina carora am nimerit pentru plimbatul intre casatoria civila si cea religioasa si cu care aveau o groaza de glume in program Au fost cei mai destinsi nasi pe care i-am vazut. In rest alti colegi, alta lume , alta distractie.
Cat despre bloggeri:
Am gatit de doua ori cu Cami, condimentat cu discutii si Radu imi datoreaza un iesit la o cafea.

miercuri, 15 octombrie 2008

Camera mea... (sau am nevoie de rafturi)

... e mica si are mobile desperecheate.
Cuverturi lungi acopera locurile de stat mult si pre diferit colorate, cu modele din perioada bunicii.
Pe pereti atarna, la-ndemana, umerase cu camasi si genti colorate.
Intr-un colt se inalta sulurile orasului imaginat de mine.
Oglinda mare pe care am gasit-o proptita de un perete intr-o noapte e acum proptita pe fotoliu.
Pe jos: covor moale cu flori mari si amuzante.
Am improvizat peste tot din nevoie de spatiu.

Sunt colectionara de lucruri, dar la putine tin cu adevarat:
la ursuletul de plus peticit din fabrica, mic si gri, asezat pe o bucata de TRESPA,
la pulovarul portocaliu, in care se afla 4 generatii de haine, mereu tricotate si desfacute de bunica pentru mine
la Povestirile Orientale, care acum se plimba pe la Schimb de carti
la fostul inel de logodna al matusii mele pe care l-am primit la 14 ani
la perforatorul in forma de luna care rade, pe care l-am cumpara din flohmarkt in Viena
la doua camasi in dungi din perioada hippie a parintilor mei
la medalionul bunicii in care se afla poza bunicului.

Camera mea nu e a mea. Imi vine sa pictez pe pereti si nu am voie, imi vine sa-mi atarn rafturi de sticla sau de lemn prinse cu lanturi si nu am voie. Imi ramane fereastra mea prin care se vede cerul mereu schimbator, canile mele cu margarete galbene, cartile pe care nu mai am unde sa le pun...

luni, 13 octombrie 2008

Skyline



M-am trezit tarziu, cu ochii lipiti ca si ochii de copil mic. Stau si privesc apusul prin pleoapele rotunde. Mulate peste amintiri.
Cald...
Vantul imi transforma fata in Rece. Doar ochii imi ard a Febra.
Straturi de umbre se aseaza pe gene. Hotar intre Febra si Somn. Ma stanjeneste noaptea. E cosmarul meu. Sa fiu inchisa intre patru pereti cu noaptea. Ii caut marginile ascutite si i le pipai ca un orb. Noaptea are margini doar cand e colorata.
Rosu...

duminică, 12 octombrie 2008

O zi la Mari


Ma trezesc si ma intind lenes. E 10:50. La 11 trebuie sa fiu la Mari. Ma cocolosesc si mai bine in patul cald si zambesc. E atat de confortabil sa stie cineva din oficiu ca o sa intarzii! Imi trag pe mine prima pereche de pantaloni care-mi cad in mana, un tricou si un hanorac (unul mare in care ma pierd) si plec. Ajung in 10 minute, dupa ce am cules de pe drum o punga de zahar din plantatia de pe colt si niste fructe din piersicul din piata. Nu stiu ce gatim azi, dar cand intru totul miroase deja a mancare buna. Urlu ceau, ca sa se auda pana in capatul apartamentului. Mari apare in usa ultimei camere, sub forma unui cap si incepem sa facem mutre si sa ne prostim.

Cred ca toata prosteala si copilareala asta e o recuperare a timpului pe care nu l-am petrecut impreuna cand eram copii, pentru ca nu aveam nici cea mai vaga idee una de existenta celeilalte.

Dupa ce imi las papucii in mijlocul drumului, cum fac de obicei (gest involuntar de altfel, dar care arata ca ma simt muuuult prea comod la ea in casa), ma strecor in bucatarie si infig prima furculita pe care o gasesc, in mancarea din prima oala de pe aragaz. Mmmm... pui cu vinete... Cand ajunge si Mari, ma gaseste scufundata in camara ei, rontaind. Comenteaza ceva despre cum nu poate ascunde nimic de mine si dupa aia se enerveaza un pic, pentru ca altfel nu ar fi completa ziua.

Ne apucam sa facem planurile de bataie, care dureaza mai mult decat gatitul propriu-zis, pentru ca se extind la nesfarsit in variate paranteze, care contin lucruri care nu au nici o legatura cu bucataria. Facem tarta cu afine. Ne incurcam in reteta din prea mult zel si prea mult chef de dans. Rezultatul nu e unul demn de priceperea si cunostintele noastre. Nu-i nimic! Avem frisca!

Dansam prin camera cu gura plina de pseudo-prajitura cu afine si frisca, pentru ca winamp-ul s-a hotarat sa sara la Keep it in the closet de la Michael Jackson. Intr-un tarziu cadem late. Sarim la conversatii serioase. Incercam sa rezolvam probleme existentiale. Nu ne iese intotdeauna. Nu-i nimic! Avem ceai!

Ea se apuca sa scrie niste mailuri. Eu culeg o carte de pe jos si ma apuc sa citesc. Adorm vreo ora si visez vesnica mea strada pietruita din orasul pe care inca nu l-am gasit. Ma trezeste soneria.
Brusc suntem multi. Ne inghesuim pe canapea. Fiecare incearca sa se intinda cat mai mult. Rezulta gadilituri, lovituri sub centura, rasete infundate. Mari pune piciorul in prag "Incetati sau nu ne mai uitam la nici un film!". O sa fie buna de mama rea! Ne pufneste si mai tare rasul si ne mai ia ceva pana ne linistim. Ne rasfiram pe pernele de pe jos. Pornim iar filmul. Radem urmatoarele doua ore.

Sunt epuizata. E obositor sa fii in acelasi timp si copilul hiperactiv si mama.
Azi nu dorm la Mari. Ajung acasa si o sun sa-i spun tot ce am uitat, ca doar n-am avut decat o zi la dispozitie. Ne lungim. Incercam sa inchidem. Rdshul nu se dezminte. Telefoanele noastre fixe se incapataneaza si nu se inchid. Ii spun ca incerc eu ceva. Imi reuseste. O sun sa ii spun ca am reusit sa inchid... :D


Varianta scurta:
O zi la Mari e:
roz cu desene de creta
avalansa de carti
pranzuri de peste
fum de betisoare parfumate
dans inainte de dans
un dulapas cu condimente
rafale de ras in hohote
cultivarea sentimentului de acasa
biletele uitate prin colturi pt mai tarziu
deranjarea vecinei de dedesubt
schimb de vise
transplant de fericire
cani colorate cu animale
bascute rosii la 60 de ani
completare de propozitii
(TO BE CONTINUED)

vineri, 3 octombrie 2008

Sympathy




Vorbesc pe messenger (mod comod de a nu iti arata fata si reactiile altora) si bag un smiley in sila, unul cu zambet mare si gras ca sa se creada ca zambesc din tot sufletul... Promit ceva si stiu ca o sa ma tin de promisiune...
E exact 1:38. Noaptea e un sfetnic inselator, mereu ma aduce in cele mai incomode situatii si desi creierul meu imi arata exact, ca la prosti, cu sageti de toate culorile, calea corecta, eu o cotesc si-mi spun ca o sa ma descurc cumva si fara atatea indicatii (imaturitate?).
Conversatia lancezeste, pentru ca incerc sa scriu un mail. Vreau sa o inchei. Sunt trasa de maneca intr-un mod subtil. Incepem iar, cu replici scurte si inaintam catre nimic, totul se intrerupe brusc fara sa mi se dea drept la replica si ma gandesc ca omul asta stie exact ce ma scoate din minti... In cazul asta era usor, cine nu se enerveaza cand i se inchide telefonul/messenger-ul/usa in nas si e lasat la jumatatea replicii? Interesant e ca nu imi aduc aminte de restul situatiilor, decat ca o confirmare a reactiei finale. De fiecare data imi sare tandara si tot de fiecare data imi aduc aminte ca e doar un copil. Pentru el oamenii sunt de unica folosinta. Cere atentie si afectiune din oficiu si vrea sa aiba mereu ultimul cuvant.
Never again. Zambesc... Adorm