... e mica si are mobile desperecheate.
Cuverturi lungi acopera locurile de stat mult si pre diferit colorate, cu modele din perioada bunicii.
Pe pereti atarna, la-ndemana, umerase cu camasi si genti colorate.
Intr-un colt se inalta sulurile orasului imaginat de mine.
Oglinda mare pe care am gasit-o proptita de un perete intr-o noapte e acum proptita pe fotoliu.
Pe jos: covor moale cu flori mari si amuzante.
Am improvizat peste tot din nevoie de spatiu.
Sunt colectionara de lucruri, dar la putine tin cu adevarat:
la ursuletul de plus peticit din fabrica, mic si gri, asezat pe o bucata de TRESPA,
la pulovarul portocaliu, in care se afla 4 generatii de haine, mereu tricotate si desfacute de bunica pentru mine
la Povestirile Orientale, care acum se plimba pe la Schimb de carti
la fostul inel de logodna al matusii mele pe care l-am primit la 14 ani
la perforatorul in forma de luna care rade, pe care l-am cumpara din flohmarkt in Viena
la doua camasi in dungi din perioada hippie a parintilor mei
la medalionul bunicii in care se afla poza bunicului.
Camera mea nu e a mea. Imi vine sa pictez pe pereti si nu am voie, imi vine sa-mi atarn rafturi de sticla sau de lemn prinse cu lanturi si nu am voie. Imi ramane fereastra mea prin care se vede cerul mereu schimbator, canile mele cu margarete galbene, cartile pe care nu mai am unde sa le pun...
