Orasul era o himera... Un joc al mintii...
Am cautat ceva real de care sa ma pot agata. Treceam pe langa oameni fazi, semanand cu o ceata, ascunsi de propriile frici si ganduri negre. O alee de imagini sterse pe langa care imi aluneca privirea. Atunci l-am vazut, cu bratele lui goale, impletite intr-un dans nefiresc, prins intr-o toamna mai tarzie decat toti ceielalti copaci din jurul lui, si mi-am amintit de o plimbare la brat, de cuvinte alunecand usor, de zambete, de idei intelese din priviri. Mi-am amintit de sentimentul rar de a apartine.
Locul meu a ramas acolo si totusi nu l-am mai gasit.
