Ma trezesc si ma intind lenes. E 10:50. La 11 trebuie sa fiu la Mari. Ma cocolosesc si mai bine in patul cald si zambesc. E atat de confortabil sa stie cineva din oficiu ca o sa intarzii! Imi trag pe mine prima pereche de pantaloni care-mi cad in mana, un tricou si un hanorac (unul mare in care ma pierd) si plec. Ajung in 10 minute, dupa ce am cules de pe drum o punga de zahar din plantatia de pe colt si niste fructe din piersicul din piata. Nu stiu ce gatim azi, dar cand intru totul miroase deja a mancare buna. Urlu ceau, ca sa se auda pana in capatul apartamentului. Mari apare in usa ultimei camere, sub forma unui cap si incepem sa facem mutre si sa ne prostim.
Cred ca toata prosteala si copilareala asta e o recuperare a timpului pe care nu l-am petrecut impreuna cand eram copii, pentru ca nu aveam nici cea mai vaga idee una de existenta celeilalte.
Dupa ce imi las papucii in mijlocul drumului, cum fac de obicei (gest involuntar de altfel, dar care arata ca ma simt muuuult prea comod la ea in casa), ma strecor in bucatarie si infig prima furculita pe care o gasesc, in mancarea din prima oala de pe aragaz. Mmmm... pui cu vinete... Cand ajunge si Mari, ma gaseste scufundata in camara ei, rontaind. Comenteaza ceva despre cum nu poate ascunde nimic de mine si dupa aia se enerveaza un pic, pentru ca altfel nu ar fi completa ziua.
Ne apucam sa facem planurile de bataie, care dureaza mai mult decat gatitul propriu-zis, pentru ca se extind la nesfarsit in variate paranteze, care contin lucruri care nu au nici o legatura cu bucataria. Facem tarta cu afine. Ne incurcam in reteta din prea mult zel si prea mult chef de dans. Rezultatul nu e unul demn de priceperea si cunostintele noastre. Nu-i nimic! Avem frisca!
Dansam prin camera cu gura plina de pseudo-prajitura cu afine si frisca, pentru ca winamp-ul s-a hotarat sa sara la Keep it in the closet de la Michael Jackson. Intr-un tarziu cadem late. Sarim la conversatii serioase. Incercam sa rezolvam probleme existentiale. Nu ne iese intotdeauna. Nu-i nimic! Avem ceai!
Ea se apuca sa scrie niste mailuri. Eu culeg o carte de pe jos si ma apuc sa citesc. Adorm vreo ora si visez vesnica mea strada pietruita din orasul pe care inca nu l-am gasit. Ma trezeste soneria.
Brusc suntem multi. Ne inghesuim pe canapea. Fiecare incearca sa se intinda cat mai mult. Rezulta gadilituri, lovituri sub centura, rasete infundate. Mari pune piciorul in prag "Incetati sau nu ne mai uitam la nici un film!". O sa fie buna de mama rea! Ne pufneste si mai tare rasul si ne mai ia ceva pana ne linistim. Ne rasfiram pe pernele de pe jos. Pornim iar filmul. Radem urmatoarele doua ore.
Sunt epuizata. E obositor sa fii in acelasi timp si copilul hiperactiv si mama.
Azi nu dorm la Mari. Ajung acasa si o sun sa-i spun tot ce am uitat, ca doar n-am avut decat o zi la dispozitie. Ne lungim. Incercam sa inchidem. Rdshul nu se dezminte. Telefoanele noastre fixe se incapataneaza si nu se inchid. Ii spun ca incerc eu ceva. Imi reuseste. O sun sa ii spun ca am reusit sa inchid... :D
Varianta scurta:
O zi la Mari e:
roz cu desene de creta
avalansa de carti
pranzuri de peste
fum de betisoare parfumate
dans inainte de dans
un dulapas cu condimente
rafale de ras in hohote
cultivarea sentimentului de acasa
biletele uitate prin colturi pt mai tarziu
deranjarea vecinei de dedesubt
schimb de vise
transplant de fericire
cani colorate cu animale
bascute rosii la 60 de ani
completare de propozitii
(TO BE CONTINUED)
