De ce au femeile dulapurile pline de haine si totusi nu au cu ce sa se imbrace?

Pentru ca:

• femeile au tendinta sa pastreze hainele care le-au ramas mici, dar le plac la nebunie si in care spera sa incapa mai tarziu;
• pastreaza lucruri pe care le imbraca rar, pentru ca sunt frumoase, dar extrem de elegante si nu se potrivesc decat anumitor ocazii;
• au foarte multe lucruri pe care le pastreaza, pentru ca sigur se vor potrivi cu ceva, la un anumit moment, desi acum nu le poarta;

astfel ramanem cu doar cateva variante si potriviri, care nu vor fi numeroase.
cam atat din observatiile mele personale :)

Pentru copilul din noi... :)

Photo: mon ami Franck Plat

Eram copii si stateam in ploaia calda de vara, cu mainle intinse si cu fata spre cer. Saream in balti si ne uitam la curcubee de benzina.
Ne bucuram de paraiasul care se facea fluviu in imaginatia noastra vie si construiam baraje din pietrele de pe drum, ca sa ne facem lacuri in care sa ne simtim uriasi.

Nu stiam ce inseamna eticheta si, hainele noastre purtau urmele tuturor jocurilor pe care le inventasem. Mancam fructe zemoase murdarindu-ne pana la coate pentru ca erau mult mai gustoase asa.
Aveam talpile negre, genunchi si coate julite, pentru ca le foloseam de multe ori pe post de frane.

Cunosteam toate cotloanele bune de-ascuns si cautam mereu altele mai bune si aveam pe post de paradis fiecare copac si pe post de observator o creanga veche dintr-o salcie batrana
Ne dadeam cu hinta pana la bara ca sa demonstram ca nu ne e frica si ne rupeam pantalonii in topogane prost facute.
Fugeam dupa fluturi si dupa gaze si culegeam brate de flori si urcam in carca fiecarui animal sau om care era in stare sa ne duca, asa ca sa fim si noi macar pentru o perioada, mai inalti.

Nu eram pudici si ne faceam propriile reguli. Eram cuminti si rebeli, dupa cum ne venea.
Dar inca suntem toate astea si purtam toate semnele de buna purtare ca sa ne aduca aminte.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu azi o sa mananc o inghetata enorma, pana la coate si ca de fiecare data, oricat as incerca, un strop va ajunge pe haine, undeva intr-un loc extrem de vizibil :))))

09 Chipuri

Se ridica din pat isi face doua codite si isi da seama ca timpul trece uneori repede alteori ingrozitor de incet.
Isi imprastie "jucariile" in fiecare bucatica de spatiu.
Strange prin camera si le pune pe toate la locul lor.
Isi prinde parul in coc si danseaza in fata oglinzii.
E cald, se bate cu apa si castiga...partial.
Se prabuseste fara suflare in iarba si rade cu toata gura.
Cade plangand in hohote pe pat si are ochii rosii.
E fragila

Se machiaza usor si isi pune o rochie extrem de feminina si zambeste plina de incredere.
Alearga in tenisi pana cand nu o mai tin picioarele.
Pedaleaza, constienta ca barbatii se uita dupa fundul ei.
Plezneste un barbat pentru ca a exagerat.
Exagereaza cu o mana alunecand pe fundul unui barbat.
Isi sustine cauza cu multa hotarare si calm.
Se enerveaza pentru ca nu are argumente.
Da o palma metaforica si trece mai departe.
Se crizeaza si e total incoerenta.
Are nevoie de o imbratisare data cu forta.
Ofera o imbratisare din toata inima.
E buna.

Inventeaza plina de energie, mancaruri noi, vise noi, pozitii noi.
Simte o brusca si enorma lipsa de chef
Ridica in brate un copil.
Nu si-a dorit copii niciodata si nici nu-si va dori.
Ia viata extrem de in serios.
Rade de probleme ca de niste glume
Conduce si stie ca barbatii o vor vedea mereu ca pe un pericol in trafic.
E puternica.

Isi cumpara sutiene dantelate pentru ea, dar in speranta ca le va vedea si altcineva.
Arata bine in camasa lui.
Arata bine si fara camasa lui.
Isi da seama ca nu merita sa mimeze niciodata un orgasm.
Iubeste neconditionat si irational.
Isi gandeste si isi controleaza fiecare pas, fiecare sentiment.
E rea.

Isi frange mainile de nerabdare si nu mai poate astepta.
Are tot timpul din lume si nu se grabeste niciunde.
Ofera un sfat usor.
Accepta un sfat cu greu.
Nu are nici un complex si e stapana pe ea
Aduna oameni in jurul ei.
Alunga pe toata lumea si vrea sa fie singura.
Traieste intens si plin si zgomotos.
Lipsita de sentimente se bucura de liniste.
Isi aduce aminte de probleme si cade.
Si se ridica si invata din fiecare pas... sau nu.
Oricum e una singura.
E o femeie si mai are atatea lucruri de experimentat!

(Multumesc tuturor femeilor pentru inspiratie)

05 Maxim doua sanse

Te observ in timp ce vorbesti strengar si iti urmaresc miscarile. Inca le recunosc.
Imi place cand ma imbratisezi cald, dar un pic distant. Inca imi aduc aminte cum mirosi.
Nu-mi pare rau ca am plecat. Desi uneori imi lipsesti, se intampla mult prea rar ca sa mai conteze.
De fiecare data cand ne luam la revedere si ma indepartez fara sa ma uit inapoi, ma gandesc ca doi oameni au maxim doua sanse sa fie impreuna. Doua momente importante cand, unul dintre ei sau amandoi, au o clipa de claritate si incearca sau reincearca o relatie, si noi le-am folosit pe amandoua.


Trecand peste partea de poveste,spun ca doi oameni au maxim doua sanse de a fi impreuna pentru ca al treilea apare fie ca o incercare chinuita de a trai ceva ce nu mai e acolo, fie pentru ca intervine nevoia de a nu fi singur

Azi

Azi m-a trezit sufocandu-ma la ora 4:00 dimineata.
Azi de la ora 10 la ora 13:30 am umblat prin spitale dupa un diagnostic si o reteta.
Azi am invatat ca o asigurare de Hunedoara nu e acceptata in Timis
Azi am reinvatat sa respir cu greu.
Azi am cheltuit peste 100lei pe taxiuri si medicamente.
Azi m-am felicitat ca stiu sa fac bijuterii ca sa am ce da la doctori.
Azi am ajuns acasa urand sistemul medical si vremea.
Azi am luat antibiotice.
Azi am inceput sa respir din nou cat de cat acceptabil de normal.
Azi eu si sitemul meu imunitar am mai trecut peste o zi in care trebuie sa ne acceptam reciproc.

Cand dansez...

...sunt libera. Scap de toate prejudecatile si uit de mine si ma regasesc altfel.
Inchid ochii ca sa uit si de toti, ca sa nu ma mai simt o persoana, ci un acord dintr-un ritm.
Muzica imi devine o a doua piele, transparenta.

...am o stare de bine, de apartenenta la ceva doar al meu. E fericire pura. Nu e doar o explozie de endorfine, e un zambet real. Ma mai incurc in pasi si ma pufneste rasul. Ma copilaresc.

...sunt eu. Fara cuvinte imbarligate, fara ascuns dupa degete, fara inhibitii.

Dar pentru toate astea trebuie sa dansez cel putin jumatate de ora in continuu, ceea ce se intampla din ce in ce mai des in ultima vreme.

Lumi paralele

Cand am aflat cate ceva despre ideea asta aveam 14 ani si prima carte SF in mana. M-am afundat in subiect si toata descrierea mi se parea incredibila, de poveste.
M-am afundat atat de mult cu nasul in carti incat, pana acum, nu am facut legatura ideii cu lumea reala.

Lumile paralele exista ca metafora pentru multiplele noastre personalitati, si nu ma refer la oamenii cu mai multe fete, ci la ajustarile pe care le facem mereu ca sa putem sa ne integram in societate sau sa ne adaptam la anumite situatii.
Pe masura ce crestem trecem dintr-o lume in alta, care are puncte comune cu cea de dinainte, dar e de foarte multe ori extrem de schimbata.

Gandind la un nivel larg si dezvoltand ceea ce vorbeam cu un prieten, (cum ca niciodata nu vei putea sa intelegi o alta persoana cu adevarat, ci vei putea doar sa incerci sa o accepti) fiecare om traieste intr-o lume paralela cu a celorlalti. We slide! Alunecam pe langa lumile celorlalti, pe limitele lor, dar vom vedea lucrurile altfel, unori atat de radical diferit incat te face sa te intrebi cine are de fapt dreptate.

Experientele fac diferenta, dar totusi ma intreb daca unii nu se complac in situatiile gri care ii inconjoara, si nu incearca sa le accentueze.
Lumile cu ganduri si idei asemanatoare se intersecteaza si rezulta spatii comune de intelegere din priviri, din doua cuvinte, dintr-un gest. Rezulta circuite comune care vor ramane mereu in lumea celuilalt.
Lumile celorlalti te influenteaza fie ca vrei, fie ca nu. Ramane la latitudinea ta sa alegi ce vrei sa pastrezi sau pe cine vrei sa pastrezi.

Inca mi-e greu sa pun in cuvinte tot ceea ce pentru mine e atat de clar. Am vrut sa scriu ca sa nu uit macar o idee care se dezvolta treptat in capul meu.
Unii o sa inteleaga ce am scris ca: toti traim in compartimentul nostru si suntem singuri toata viata, altii vor vedea multitudinea de posibilitati. Eu prefer sa raman neutra :)

S-a terminat...

...cu binele si au aparut problemele. Au cazut din toate partile si eu am asteptat cu capul plin de cucuie si corpul plin de vanatai sa se termine. La un anumit moment mi s-a facut frica si am inceput sa cred ca nu mai exista un sfarsit. Eram deja obosita. Atunci mi-a lipsit cel mai tare un varf de munte de unde sa pot urla pana cand incep sa ma doara gatul si obrajii.
Totul s-a terminat la fel de brusc cum incepuse. Se pare ca in ultima vreme am o viata brusca.
Brusc am facut un tort de capsuni. Brusc au venit prietenii la mine. Brusc s-a infiripat ceva care arata a zi de nastere, desi nu asa fusese gandita.
Camera mea inca miroase a trandafiri, nectarine si sare de baie.
Camera mea inca atarna intr-o ordine aproximativa.
A fost o zi de marti interesanta!

O zi la Mari

Ma trezesc si ma intind lenes. E 10:50. La 11 trebuie sa fiu la Mari. Ma cocolosesc si mai bine in patul cald si zambesc. E atat de confortabil sa stie cineva din oficiu ca o sa intarzii! Imi trag pe mine prima pereche de pantaloni care-mi cad in mana, un tricou si un hanorac (unul mare in care ma pierd) si plec. Ajung in 10 minute, dupa ce am cules de pe drum o punga de zahar din plantatia de pe colt si niste fructe din piersicul din piata. Nu stiu ce gatim azi, dar cand intru totul miroase deja a mancare buna. Urlu ceau, ca sa se auda pana in capatul apartamentului. Mari apare in usa ultimei camere, sub forma unui cap si incepem sa facem mutre si sa ne prostim.

Cred ca toata prosteala si copilareala asta e o recuperare a timpului pe care nu l-am petrecut impreuna cand eram copii, pentru ca nu aveam nici cea mai vaga idee una de existenta celeilalte.

Dupa ce imi las papucii in mijlocul drumului, cum fac de obicei (gest involuntar de altfel, dar care arata ca ma simt muuuult prea comod la ea in casa), ma strecor in bucatarie si infig prima furculita pe care o gasesc, in mancarea din prima oala de pe aragaz. Mmmm... pui cu vinete... Cand ajunge si Mari, ma gaseste scufundata in camara ei, rontaind. Comenteaza ceva despre cum nu poate ascunde nimic de mine si dupa aia se enerveaza un pic, pentru ca altfel nu ar fi completa ziua.

Ne apucam sa facem planurile de bataie, care dureaza mai mult decat gatitul propriu-zis, pentru ca se extind la nesfarsit in variate paranteze, care contin lucruri care nu au nici o legatura cu bucataria. Facem tarta cu afine. Ne incurcam in reteta din prea mult zel si prea mult chef de dans. Rezultatul nu e unul demn de priceperea si cunostintele noastre. Nu-i nimic! Avem frisca!

Dansam prin camera cu gura plina de pseudo-prajitura cu afine si frisca, pentru ca winamp-ul s-a hotarat sa sara la Keep it in the closet de la Michael Jackson. Intr-un tarziu cadem late. Sarim la conversatii serioase. Incercam sa rezolvam probleme existentiale. Nu ne iese intotdeauna. Nu-i nimic! Avem ceai!

Ea se apuca sa scrie niste mailuri. Eu culeg o carte de pe jos si ma apuc sa citesc. Adorm vreo ora si visez vesnica mea strada pietruita din orasul pe care inca nu l-am gasit. Ma trezeste soneria.
Brusc suntem multi. Ne inghesuim pe canapea. Fiecare incearca sa se intinda cat mai mult. Rezulta gadilituri, lovituri sub centura, rasete infundate. Mari pune piciorul in prag "Incetati sau nu ne mai uitam la nici un film!". O sa fie buna de mama rea! Ne pufneste si mai tare rasul si ne mai ia ceva pana ne linistim. Ne rasfiram pe pernele de pe jos. Pornim iar filmul. Radem urmatoarele doua ore.

Sunt epuizata. E obositor sa fii in acelasi timp si copilul hiperactiv si mama.
Azi nu dorm la Mari. Ajung acasa si o sun sa-i spun tot ce am uitat, ca doar n-am avut decat o zi la dispozitie. Ne lungim. Incercam sa inchidem. Rdshul nu se dezminte. Telefoanele noastre fixe se incapataneaza si nu se inchid. Ii spun ca incerc eu ceva. Imi reuseste. O sun sa ii spun ca am reusit sa inchid... :D


Varianta scurta:
O zi la Mari e:
roz cu desene de creta
avalansa de carti
pranzuri de peste
fum de betisoare parfumate
dans inainte de dans
un dulapas cu condimente
rafale de ras in hohote
cultivarea sentimentului de acasa
biletele uitate prin colturi pt mai tarziu
deranjarea vecinei de dedesubt
schimb de vise
transplant de fericire
cani colorate cu animale
bascute rosii la 60 de ani
completare de propozitii
(TO BE CONTINUED)

Probleme existentiale

Poate de asta sunt obsedata de seria mea ireversibila de ceasuri(1 2), pentru ca am momente cand intru in panica si incep sa simt ca nu mai am destul timp, ca am pierdut prea mult, ca nu am facut destule, ca incerc sa adun prea multe informatii din prea multe locuri si voi stii mereu prea putin despre prea multe. Ma panichez si incep sa pierd si mai ireversibil timpul... ma adun in mine ca un melc in cochilie si vegetez.

Am impresia ca am facut prea multe alegeri gresite si ca nu am avut ocazia unei calatorii de descoperire, de formare, asa cum au avut altii cu mai multe oportunitati la-ndemana.. si atunci ce faci? te casatoresti si ai copii ca majoritatea lumii, ca sa iti indeplineasca ei visele si sa realizeze ceea ce tu nu ai putut? Cred ca asta e baza ideei de a face copii din pacate. Din cand in cand mai iese si ceva bun din chestia asta, dar motivul tot cel de mai sus ramane.
Ma pierd in imensitatea lucrurilor pe care as vrea sa le realizez si poate ar trebui sa fac asa cum ma sfatuia cineva...sa nu ma mai gandesc si sa las lucrurile sa decurga normal, dar nu ma pot abtine.

M-am nascut in Romania, am avut o viata mai buna decat multi tineri de varsta mea, nu le pot avea pe toate. Trebuie sa accept lucurile asa cum sunt, dar imi poate spune cineva cum fac asta?