Pentru copilul din noi... :)

Photo: mon ami Franck Plat

Eram copii si stateam in ploaia calda de vara, cu mainle intinse si cu fata spre cer. Saream in balti si ne uitam la curcubee de benzina.
Ne bucuram de paraiasul care se facea fluviu in imaginatia noastra vie si construiam baraje din pietrele de pe drum, ca sa ne facem lacuri in care sa ne simtim uriasi.

Nu stiam ce inseamna eticheta si, hainele noastre purtau urmele tuturor jocurilor pe care le inventasem. Mancam fructe zemoase murdarindu-ne pana la coate pentru ca erau mult mai gustoase asa.
Aveam talpile negre, genunchi si coate julite, pentru ca le foloseam de multe ori pe post de frane.

Cunosteam toate cotloanele bune de-ascuns si cautam mereu altele mai bune si aveam pe post de paradis fiecare copac si pe post de observator o creanga veche dintr-o salcie batrana
Ne dadeam cu hinta pana la bara ca sa demonstram ca nu ne e frica si ne rupeam pantalonii in topogane prost facute.
Fugeam dupa fluturi si dupa gaze si culegeam brate de flori si urcam in carca fiecarui animal sau om care era in stare sa ne duca, asa ca sa fim si noi macar pentru o perioada, mai inalti.

Nu eram pudici si ne faceam propriile reguli. Eram cuminti si rebeli, dupa cum ne venea.
Dar inca suntem toate astea si purtam toate semnele de buna purtare ca sa ne aduca aminte.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu azi o sa mananc o inghetata enorma, pana la coate si ca de fiecare data, oricat as incerca, un strop va ajunge pe haine, undeva intr-un loc extrem de vizibil :))))

12 Nebunul

Nebunul avea ochii albastrii si barba extrem de alba si ma intreba neincetat si nedumerit de iesirea din labirintul de coridoare goale si strazi fara nume si numar.
Avea mainile stranse pe gramada lui de lucruri valoroase: 15 amintiri amestecate, 5 ganduri clare si un vocabular din mai multe limbi.
Poate fusese profesor sau constructor de aeronave sau visator, dar acum ochii ii erau tulburi si doar din cand in cand privirea i se lumina intr-o fraza curata.
M-a urmat ca un copil pana am gasit, nu o iesire din labirint, ci un loc in care se putea respira. Am vrut sa-l bat pe umar inainte sa plec si m-am oprit la jumatatea gestului, cred ca mi-a fost frica sa nu iau din nebunia lui sau poate din claritate...

Arhitectura bat-o vina!

Am predat un proiect si detin in acest moment 5 nopti dormite iepureste, o pereche de ochi rosii o stare de discomfort, o lipsa de energie, niste ganduri tare aiurea plus ceva vedenii cu care vorbesc cand ma apuca plictiseala.
Ochii mi s-au rostogolit pe covor si privesc sub pat si in sfarsit imi gasesc balsamul de buze si o adeverinta pierdute acum o saptamana.
Majoritatea muschilor mi s-au atrofiat (au ramas cei de la degete,ochi si gat) ma transform in fiinta perfecta pentru lucru la calculator, fara ganduri si dorinte proprii.
Avand in vedere starea sublima in care ma aflu m-am gandit sa-mi fac blog. Era imperativ necesar, pentru ca am ajuns sa vorbesc prea mult si fara rost, ca orice om care isi pierde viata sociala pentru o saptamana de stat cu ochii in calculator non-stop. Vorbeam in special singura si mi s-a parut grav, asa ca m-am gandit sa ma tratez asa... sa mai vorbeasca si altii singuri cu mine.