Cand am aflat cate ceva despre ideea asta aveam 14 ani si prima carte SF in mana. M-am afundat in subiect si toata descrierea mi se parea incredibila, de poveste.
M-am afundat atat de mult cu nasul in carti incat, pana acum, nu am facut legatura ideii cu lumea reala.
Lumile paralele exista ca metafora pentru multiplele noastre personalitati, si nu ma refer la oamenii cu mai multe fete, ci la ajustarile pe care le facem mereu ca sa putem sa ne integram in societate sau sa ne adaptam la anumite situatii.
Pe masura ce crestem trecem dintr-o lume in alta, care are puncte comune cu cea de dinainte, dar e de foarte multe ori extrem de schimbata.
Gandind la un nivel larg si dezvoltand ceea ce vorbeam cu un prieten, (cum ca niciodata nu vei putea sa intelegi o alta persoana cu adevarat, ci vei putea doar sa incerci sa o accepti) fiecare om traieste intr-o lume paralela cu a celorlalti. We slide! Alunecam pe langa lumile celorlalti, pe limitele lor, dar vom vedea lucrurile altfel, unori atat de radical diferit incat te face sa te intrebi cine are de fapt dreptate.
Experientele fac diferenta, dar totusi ma intreb daca unii nu se complac in situatiile gri care ii inconjoara, si nu incearca sa le accentueze.
Lumile cu ganduri si idei asemanatoare se intersecteaza si rezulta spatii comune de intelegere din priviri, din doua cuvinte, dintr-un gest. Rezulta circuite comune care vor ramane mereu in lumea celuilalt.
Lumile celorlalti te influenteaza fie ca vrei, fie ca nu. Ramane la latitudinea ta sa alegi ce vrei sa pastrezi sau pe cine vrei sa pastrezi.
Inca mi-e greu sa pun in cuvinte tot ceea ce pentru mine e atat de clar. Am vrut sa scriu ca sa nu uit macar o idee care se dezvolta treptat in capul meu.
Unii o sa inteleaga ce am scris ca: toti traim in compartimentul nostru si suntem singuri toata viata, altii vor vedea multitudinea de posibilitati. Eu prefer sa raman neutra :)
