09 Chipuri

Se ridica din pat isi face doua codite si isi da seama ca timpul trece uneori repede alteori ingrozitor de incet.
Isi imprastie "jucariile" in fiecare bucatica de spatiu.
Strange prin camera si le pune pe toate la locul lor.
Isi prinde parul in coc si danseaza in fata oglinzii.
E cald, se bate cu apa si castiga...partial.
Se prabuseste fara suflare in iarba si rade cu toata gura.
Cade plangand in hohote pe pat si are ochii rosii.
E fragila

Se machiaza usor si isi pune o rochie extrem de feminina si zambeste plina de incredere.
Alearga in tenisi pana cand nu o mai tin picioarele.
Pedaleaza, constienta ca barbatii se uita dupa fundul ei.
Plezneste un barbat pentru ca a exagerat.
Exagereaza cu o mana alunecand pe fundul unui barbat.
Isi sustine cauza cu multa hotarare si calm.
Se enerveaza pentru ca nu are argumente.
Da o palma metaforica si trece mai departe.
Se crizeaza si e total incoerenta.
Are nevoie de o imbratisare data cu forta.
Ofera o imbratisare din toata inima.
E buna.

Inventeaza plina de energie, mancaruri noi, vise noi, pozitii noi.
Simte o brusca si enorma lipsa de chef
Ridica in brate un copil.
Nu si-a dorit copii niciodata si nici nu-si va dori.
Ia viata extrem de in serios.
Rade de probleme ca de niste glume
Conduce si stie ca barbatii o vor vedea mereu ca pe un pericol in trafic.
E puternica.

Isi cumpara sutiene dantelate pentru ea, dar in speranta ca le va vedea si altcineva.
Arata bine in camasa lui.
Arata bine si fara camasa lui.
Isi da seama ca nu merita sa mimeze niciodata un orgasm.
Iubeste neconditionat si irational.
Isi gandeste si isi controleaza fiecare pas, fiecare sentiment.
E rea.

Isi frange mainile de nerabdare si nu mai poate astepta.
Are tot timpul din lume si nu se grabeste niciunde.
Ofera un sfat usor.
Accepta un sfat cu greu.
Nu are nici un complex si e stapana pe ea
Aduna oameni in jurul ei.
Alunga pe toata lumea si vrea sa fie singura.
Traieste intens si plin si zgomotos.
Lipsita de sentimente se bucura de liniste.
Isi aduce aminte de probleme si cade.
Si se ridica si invata din fiecare pas... sau nu.
Oricum e una singura.
E o femeie si mai are atatea lucruri de experimentat!

(Multumesc tuturor femeilor pentru inspiratie)

05 Maxim doua sanse

Te observ in timp ce vorbesti strengar si iti urmaresc miscarile. Inca le recunosc.
Imi place cand ma imbratisezi cald, dar un pic distant. Inca imi aduc aminte cum mirosi.
Nu-mi pare rau ca am plecat. Desi uneori imi lipsesti, se intampla mult prea rar ca sa mai conteze.
De fiecare data cand ne luam la revedere si ma indepartez fara sa ma uit inapoi, ma gandesc ca doi oameni au maxim doua sanse sa fie impreuna. Doua momente importante cand, unul dintre ei sau amandoi, au o clipa de claritate si incearca sau reincearca o relatie, si noi le-am folosit pe amandoua.


Trecand peste partea de poveste,spun ca doi oameni au maxim doua sanse de a fi impreuna pentru ca al treilea apare fie ca o incercare chinuita de a trai ceva ce nu mai e acolo, fie pentru ca intervine nevoia de a nu fi singur

Lumi paralele

Cand am aflat cate ceva despre ideea asta aveam 14 ani si prima carte SF in mana. M-am afundat in subiect si toata descrierea mi se parea incredibila, de poveste.
M-am afundat atat de mult cu nasul in carti incat, pana acum, nu am facut legatura ideii cu lumea reala.

Lumile paralele exista ca metafora pentru multiplele noastre personalitati, si nu ma refer la oamenii cu mai multe fete, ci la ajustarile pe care le facem mereu ca sa putem sa ne integram in societate sau sa ne adaptam la anumite situatii.
Pe masura ce crestem trecem dintr-o lume in alta, care are puncte comune cu cea de dinainte, dar e de foarte multe ori extrem de schimbata.

Gandind la un nivel larg si dezvoltand ceea ce vorbeam cu un prieten, (cum ca niciodata nu vei putea sa intelegi o alta persoana cu adevarat, ci vei putea doar sa incerci sa o accepti) fiecare om traieste intr-o lume paralela cu a celorlalti. We slide! Alunecam pe langa lumile celorlalti, pe limitele lor, dar vom vedea lucrurile altfel, unori atat de radical diferit incat te face sa te intrebi cine are de fapt dreptate.

Experientele fac diferenta, dar totusi ma intreb daca unii nu se complac in situatiile gri care ii inconjoara, si nu incearca sa le accentueze.
Lumile cu ganduri si idei asemanatoare se intersecteaza si rezulta spatii comune de intelegere din priviri, din doua cuvinte, dintr-un gest. Rezulta circuite comune care vor ramane mereu in lumea celuilalt.
Lumile celorlalti te influenteaza fie ca vrei, fie ca nu. Ramane la latitudinea ta sa alegi ce vrei sa pastrezi sau pe cine vrei sa pastrezi.

Inca mi-e greu sa pun in cuvinte tot ceea ce pentru mine e atat de clar. Am vrut sa scriu ca sa nu uit macar o idee care se dezvolta treptat in capul meu.
Unii o sa inteleaga ce am scris ca: toti traim in compartimentul nostru si suntem singuri toata viata, altii vor vedea multitudinea de posibilitati. Eu prefer sa raman neutra :)

O zi la Mari

Ma trezesc si ma intind lenes. E 10:50. La 11 trebuie sa fiu la Mari. Ma cocolosesc si mai bine in patul cald si zambesc. E atat de confortabil sa stie cineva din oficiu ca o sa intarzii! Imi trag pe mine prima pereche de pantaloni care-mi cad in mana, un tricou si un hanorac (unul mare in care ma pierd) si plec. Ajung in 10 minute, dupa ce am cules de pe drum o punga de zahar din plantatia de pe colt si niste fructe din piersicul din piata. Nu stiu ce gatim azi, dar cand intru totul miroase deja a mancare buna. Urlu ceau, ca sa se auda pana in capatul apartamentului. Mari apare in usa ultimei camere, sub forma unui cap si incepem sa facem mutre si sa ne prostim.

Cred ca toata prosteala si copilareala asta e o recuperare a timpului pe care nu l-am petrecut impreuna cand eram copii, pentru ca nu aveam nici cea mai vaga idee una de existenta celeilalte.

Dupa ce imi las papucii in mijlocul drumului, cum fac de obicei (gest involuntar de altfel, dar care arata ca ma simt muuuult prea comod la ea in casa), ma strecor in bucatarie si infig prima furculita pe care o gasesc, in mancarea din prima oala de pe aragaz. Mmmm... pui cu vinete... Cand ajunge si Mari, ma gaseste scufundata in camara ei, rontaind. Comenteaza ceva despre cum nu poate ascunde nimic de mine si dupa aia se enerveaza un pic, pentru ca altfel nu ar fi completa ziua.

Ne apucam sa facem planurile de bataie, care dureaza mai mult decat gatitul propriu-zis, pentru ca se extind la nesfarsit in variate paranteze, care contin lucruri care nu au nici o legatura cu bucataria. Facem tarta cu afine. Ne incurcam in reteta din prea mult zel si prea mult chef de dans. Rezultatul nu e unul demn de priceperea si cunostintele noastre. Nu-i nimic! Avem frisca!

Dansam prin camera cu gura plina de pseudo-prajitura cu afine si frisca, pentru ca winamp-ul s-a hotarat sa sara la Keep it in the closet de la Michael Jackson. Intr-un tarziu cadem late. Sarim la conversatii serioase. Incercam sa rezolvam probleme existentiale. Nu ne iese intotdeauna. Nu-i nimic! Avem ceai!

Ea se apuca sa scrie niste mailuri. Eu culeg o carte de pe jos si ma apuc sa citesc. Adorm vreo ora si visez vesnica mea strada pietruita din orasul pe care inca nu l-am gasit. Ma trezeste soneria.
Brusc suntem multi. Ne inghesuim pe canapea. Fiecare incearca sa se intinda cat mai mult. Rezulta gadilituri, lovituri sub centura, rasete infundate. Mari pune piciorul in prag "Incetati sau nu ne mai uitam la nici un film!". O sa fie buna de mama rea! Ne pufneste si mai tare rasul si ne mai ia ceva pana ne linistim. Ne rasfiram pe pernele de pe jos. Pornim iar filmul. Radem urmatoarele doua ore.

Sunt epuizata. E obositor sa fii in acelasi timp si copilul hiperactiv si mama.
Azi nu dorm la Mari. Ajung acasa si o sun sa-i spun tot ce am uitat, ca doar n-am avut decat o zi la dispozitie. Ne lungim. Incercam sa inchidem. Rdshul nu se dezminte. Telefoanele noastre fixe se incapataneaza si nu se inchid. Ii spun ca incerc eu ceva. Imi reuseste. O sun sa ii spun ca am reusit sa inchid... :D


Varianta scurta:
O zi la Mari e:
roz cu desene de creta
avalansa de carti
pranzuri de peste
fum de betisoare parfumate
dans inainte de dans
un dulapas cu condimente
rafale de ras in hohote
cultivarea sentimentului de acasa
biletele uitate prin colturi pt mai tarziu
deranjarea vecinei de dedesubt
schimb de vise
transplant de fericire
cani colorate cu animale
bascute rosii la 60 de ani
completare de propozitii
(TO BE CONTINUED)

Sympathy

Vorbesc pe messenger (mod comod de a nu iti arata fata si reactiile altora) si bag un smiley in sila, unul cu zambet mare si gras ca sa se creada ca zambesc din tot sufletul... Promit ceva si stiu ca o sa ma tin de promisiune...
E exact 1:38. Noaptea e un sfetnic inselator, mereu ma aduce in cele mai incomode situatii si desi creierul meu imi arata exact, ca la prosti, cu sageti de toate culorile, calea corecta, eu o cotesc si-mi spun ca o sa ma descurc cumva si fara atatea indicatii (imaturitate?).
Conversatia lancezeste, pentru ca incerc sa scriu un mail. Vreau sa o inchei. Sunt trasa de maneca intr-un mod subtil. Incepem iar, cu replici scurte si inaintam catre nimic, totul se intrerupe brusc fara sa mi se dea drept la replica si ma gandesc ca omul asta stie exact ce ma scoate din minti... In cazul asta era usor, cine nu se enerveaza cand i se inchide telefonul/messenger-ul/usa in nas si e lasat la jumatatea replicii? Interesant e ca nu imi aduc aminte de restul situatiilor, decat ca o confirmare a reactiei finale. De fiecare data imi sare tandara si tot de fiecare data imi aduc aminte ca e doar un copil. Pentru el oamenii sunt de unica folosinta. Cere atentie si afectiune din oficiu si vrea sa aiba mereu ultimul cuvant.
Never again. Zambesc... Adorm

Fotografie...

In sfarsit reusesc sa fac o groaza din lucrurile pe care mi le tot propun!
Am reusit sa ma intalnesc cu o gasca de oameni noi de pe un site de calatorii.
A iesit extraordinar, poate si pentru simplul fapt ca nu ma asteptam sa iasa cine stie cat de bine. Am intalnit atat de multe persoane interesante si interesate de aceleasi subiecte ca si mine si totusi atat de diferite. Discutiile au mers ca unse. S-a ras in cantitati industriale. Si am uitat de timp!!!
De cand m-am inscris pe un site de fotografie parca observ mai bine lucrurile si imi pare rau de fiecare instatntaneu extraordinar pe cae il prind in obiectivul pupilei. Batranul de ieri cu caciula lui de miel si cu barba lui mare si alba, gaborii de la coltul strazii, batranica cersetoare din Arad, porrumbeii care imi zboara exact in fata, o lumina, o cladire...macar acum le fixez mai bine si le vad mai bine. E ca si cum as fi capatat inca o pereche de ochi...
imi recapat viata