Intre 2 sesiuni de strans dupa mine in casa in care am stat in munchen am gasit postul asta.
Si am inceput sa ma gandesc ca am scris scrisori de dragoste unei singure persoane, sub forma de biletele scurte si amuzante. Am stiut ca o sa arate biletelele mele urmatoarei, pentru ca si mie mi le-a aratat pe ale celorlalte de dinaintea mea si totusi l-am lasat sa le pastreze.
Fiecare barbat care a avut un impact puternic asupra mea, are un acrostih pe undeva printre alte hartii personale. Nu sunt multi si misterul ramane, nu le voi scoate din dosar pt nimeni.
Ma gandeam la concluzia care am tras-o din postul de mai sus: barbatii rad de dragoste si dezvaluie secretele cu o usurinta la fel de mare ca si greutatea cu care o alta persoana le-a scris cuvintele dintr-o scrisoare de dragoste.
Mi-au fost scrise si mie scrisori de dragoste. Nu stiu daca exista o persoana care sa nu aiba asa ceva in cutia cu amintiri. Eu imi pastrez scrisorile de dragoste si nu rad de greselile din ele sau de ce exprima. Le recitesc cand simt ca e necesar. De fiecare data ma socheaza modul in care te vede o alta persoana, mai ales una indragostita. De fiecare data cand termin de citit o astfel de scrisoare imi vine sa ma asez in fata oglinzii si sa ma dezbrac de prejudecati, de orgolii, de nesigurante, de nefericiri, de ganduri negre. Nu e o incercare de crestere a increderii in sine, ci de a avea un moment de claritate, pentru ca, uneori, atunci cand ma uit in oglinda nu ma recunosc.
