Bunica avea multe farfurii desperecheate, nici un set intreg. Mereu radea si spunea ca e aiurita si pe un bol mai aparea o ciobitura.
Multa lume mi-a spus ca seman cu bunica: cum ma misc, cum vorbesc, cum rad.
Singura mi-am dat seama ca tot ca si ea sunt aiurita, neatenta la lucruri si uneori repezita. Era modul ei de a se copilari pe langa doi nepoti. Era modul ei de a ne face sa ne aduce aminte mai tarziu ca lucrurile nu conteaza.
Astazi, spaland vesela cu nervi, pentru prima data m-am intrebat daca bunica mea a spart atatea siruri de vase din aiureala sau existau multi nervi in corpul ei puternic, multe ganduri negre si grele care dispareau cu fiecare farfurie sparta, cu fiecare cana crapata, ca pentru noi sa fie mereu bunica ce ne-a umplut sufletul.
Cert e ca pe bunica nu am vazut-o plangand niciodata.
