02 Vals

Sincer nu imi aduc aminte cum ne-am intalnit asa tarziu si nici de ce purtam fusta aia de doua palme si cizmele negre pe frigul ala ingrozitor. Stiu doar ca eram pe o straduta linistita si vorbeam de toate asa cum faceam mereu. Era cel mai bun prieten pe care il avusesem in ultima vreme.
Nu-mi aduc aminte nici a cui a fost ideea de a intra prin efractie in curtea de langa sediul de politie. Cred ca a mea, din cauza casei care era in renovare (mai mult un conac).
Lantul de la poarta era asezat acolo de forma si usile nu erau zavorate. Scara din holul principal era cazuta in dizgratie si lasa se se vada cangi lungi de armatura de fier.
Vroiam sa ajung sus, sa vad tot si mi-a tinut hangul. Urcand pe scara ingusta de serviciu am trecut pe langa camaruta unde un panznic gras isi dormea primele ore de noapte.
Am ajuns in sala rotunda de sus tinandu-ne de mana si cu inima pompand adrenalina in fiecare colt. Am inceput sa-i povestesc despre balurile care se tineau in sala aceea si despre cum casa a ajuns in paragina pentru ca proprietarii erau spioni si au trebuit sa fuga in timpul razboiului. Totul in pasi de dans. M-a luat de mana si am inceput sa valsam pe podelele de marmura ca sa le aducem aminte de trecut. Ca sa ne aducem aminte de trecut.
El este in continuare cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodata.